Licoarea lui Bachus

Licoarea lui Bachus

Tu cum ai descoperit vinul?

Cel mai probabil, majoritatea dintre noi a gustat pentru prima oara vin, inca din copilarie. Chiar daca a fost vorba de o gurita mica, cine s-a impartasit macar o data, a gustat aceasta licoare.

In urma cu cativa ani, cand serveam un pahar de vin, imi bateam joc de el in cel mai ingozitor mod: il combinam fie cu cola, fie cu apa. Asta pana cand am avut parte de o cina cu mai multi amici, printre care era si un amic francez. Cand a vazut ca am pus cola in vin, a facut ochii mari si m-a privit aproape cu dezgust. Mai in gluma, mai in serios, mi-a spus ca ar trebui sa fie pedepsiti cu inchisoarea cei care procedeaza asa. Nu stiam daca sa rad sau sa plang, dar stiu clar ca m-am rusinat teribil. Mi-a zis ca a fost un gest barbar cel facut de mine si ca daca nu imi place gustul vinului (din moment ce am ales sa il stric), atunci de ce nu consum altceva?

Omul avea perfecta dreptate. De ce faceam asta? Nici eu nu stiu. Nu bausem pana atunci vin decat in barbara combinatie. Este drept, de atunci nu am mai facut astfel de combinatii dubioase si am savurat la fiecare ocazie un pahar de vin pur. Desi, combinam vinul dulce cu cola (care are tone de zahar) acum trebuie sa recunosc, ca imi plac mai mult vinurile seci sau demiseci, albe sau rose, insa nu refuz nici vinul rosu. Diferenta de atunci si acum in ceea ce priveste gusturile vis-a-vis de vinuri, este colosala. Atunci habar nu aveam sa ma bucur de un vin bun, pur, iar acum stiu exact ce vin trebuie consumat la masa, in functie de preparatul ales.

Ca tot a trecut Pastele, la masa am asociat fripturii de miel un vin rosu demisec aromat. De regula, cand gatesc paste sau preparate din peste, alaturi va sta intotdeauna un pahar de vin alb demisec, sau chiar sec. Vinul rosu este consumat in serile mai speciale, alaturi de o persoana speciala. Cred ca stim cu totii vorba “Vinul rosu este bun pentru femei, cand il beau barbatii”, dar sa nu intram in amanunte.

Provocarea discutiei cu si despre vin, a venit din partea Blogalinitiative si Beciul Domnesc de la Vincon. Am acceptat aceasta provocare deoarece vinul este bautura mea preferata pe care o consum la majoritatea ocaziilor, insa intotdeauna cu MODERATIE. Pana acum, din gama Beciul Domnesc am incercat doar vinul rosu demisec, insa gama lor cuprinde o varietate de sortimente, intre care regasim:

  • Vinuri albe: sec, demisec si demidulce
  • Vinuri rose: demisec – Pana in prezent nu am gasit acest sortiment in magazinul de unde imi fac de obicei cumparaturile, insa este clar ca trebuie sa caut in alta parte, deorece as vrea sa il incerc pe acesta (dintre brandurile de la care am incercat vinul rose, cele mai multe dintre ele m-au dezamagit la capitolul calitate)
  • Vinuri rosii: Sec, demisec, dulce si demidulce.

Indiferent ca iubiti vinul sau orice alta bautura, tineti minte ca sunt deosebite cata vreme se consuma fara sa se faca exces!

Cheers, mes amis!

 


One thought on “Licoarea lui Bachus

  1. Hahahaha, buna asta! Si eu fac asta, adica si eu combin vinul cu cola dar nu m-a tras nimeni de maneca pana acum. M-a pus pe ganduri intrebarea: ” daca nu imi place gustul vinului , atunci de ce nu consum altceva?” si o sa iau in calcul fie sa beau corect vinul, fie sa schimb bautura. 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *